ALERTĂ METEO! Vin ploi cu vijelii și grindină. Argeșul sub COD GALBEN!

Meteorologii au emis duminică avertizări de ploi, vijelii şi grindină pentru cea mai mare parte a ţării.
Conform ANM, duminică, în intervalul 13:00 – 23:00, mai multe zone se vor afla sub cod galben de ”instabilitate atmosferică temporar accentuată”.


”În intervalul menţionat, în Crişana, Maramureş, Transilvania, la munte şi local, mai ales la deal, în Muntenia, Moldova şi Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp”, precizează ANM.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse şi în sudul şi sud-estul teritoriului.
Judeţele sub Cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Arad, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Caraş-Severin (parţial) şi Gorj (parţial).
Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura