S-a tras cortina peste o nouă ediţie a Festivalului Naţional de Folclor de la Mioveni

După trei zile de spectacole s-a tras cortina peste cea de-a treia ediţie a Festivalului – Concurs Naţional MIOVENI, ediţie care a reunit anul acesta opt ansambluri folclorice reprezentând judeţele Bacău, Bihor, Giurgiu, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Iaşi, Tulcea.
Câştigătorii ediţiei 2022 a Festivalului – Concurs Naţional MIOVENI sunt:
Trofeul Festivalului – Ansamblul Maramureşul, Baia Mare;
Premiul Special – Ansamblul Zestrea, Bacău;
Secţiunea Dans Popular
Locul I – Nuntaşii Bihorului, Bihor;
Locul II – Plai de Dor Niculiţel, Tulcea;
Locul III – Florile Ceahlăului, Neamţ;
Secţiunea Obicei Specific
Locul I – Atelierul de Joc Popular, Sălaj;
Locul II – Moldovenii din Cetate, Iaşi;
Locul III – Românaşul, Giurgiu;
Mulţumim tuturor ansamblurilor pentru momentele autentice oferite, cinste celor care îi finanţează, dar şi pu-blicului iubitor al tradiţiilor şi portului popular românesc, organizatorilor şi tuturor celor implicaţi în acest proiect!

