Prețurile scad cu 75% pe litoralul românesc. Cazare cu 35 de lei pe noapte!

Spre finalul sezonului de vacanță, scad și prețurile pe litoralul românesc. După ce toată vara turiștii s-au plâns de sumele exorbitante pe care le-au lăsat la restaurantele sau pe plajele Mării Negre, de pe 28 august prețurile vor fi reduse drastic.

În noua ediție a programului „Litoralul pentru toți”, preţurile vor fi reduse cu până la 75%, astfel că o noapte de cazare va costa chiar și 35 lei.

Cine nu și-a permis financiar să ajungă la mare în această vară va avea ocazia aceasta de pe 28 august. Ei pot găsi cazare la malul mării și la prețul de 35 de lei pe noapte.

Potrivit datelor Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), 27 hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc s-au înscris în programul ”Litoralul pentru toți”. Totuși, FPTR estimează că se vor înscrie aproximativ 100 de hoteluri până la momentul de începere al programului. Acestea vor pune la dispoziția turiștilor un număr de circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.

Lasă un răspuns