Un șofer beat a făcut prăpăd: a intrat direct în niște mașini parcate

Un accident în care patru persoane au fost rănite a avut loc vineri dimineața, la ieșirea din Iași, din cauza unui șofer băut, care a lovit cu mașina și două autoturisme parcate.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au fost sesizați vineri dimineața despre accidentul rutier produs la ieșirea din municipiul Iași, informează Mediafax.

Din cercetările efectuate s-a constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism și două autovehicule parcate.

În urma impactului, patru persoane din mașina condusă de șoferul vinovat au fost rănite.

În urma testării șoferului autoturismului, a rezultat că acesta a băut, având o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii ieșeni au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate.

Lasă un răspuns