Vremea azi, 28 august. Caniculă în mai multe regiuni ale țării. Maxima zilei va ajunge la 38 de grade Celsius

Astăzi căldura sufocantă persistă în vestul, în sudul și în centrul țării. După-amiază, în jumătatea estică se adună norii și o să picure trecător, dar în rest cerul va fi mai mult senin.
Maximele pleacă de la 27-28 de grade pe litoral și ajung la 38 de grade în vest și în sud-vest.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde găsim vreme frumoasă și caldă. În Bărăgan se ating 34 de grade și vom resimți disconfortul termic, iar cel mai bine va fi la malul mării, pe unde se vor înregistră în jur de 28 de grade. În zona Dobrogei, după-amiază vor fi ceva înnorări și s-ar putea să apară o aversă, două.
Cald va fi și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Maximele ajung la 33 de grade, soarele se arată trecător și nu e exclus să vină o ploaie de scurtă durată.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim tot soare cu nori și cel mult 33 de grade la orele amiezii. Și pe-aici s-ar putea să plouă slab, în special în zonele mai înalte.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem cer mai mult senin și maxime de 35, poate chiar 36 de grade la umbra. După prânz aerul devine greu de respirat, iar pe seara se pornește vântul.
Și în ținuturile vestice va fi caniculă, dar pe-aici se vor atinge 38 de grade. Cerul rămâne curat pe tot parcursul zilei, iar atmosfera devine sufocantă din cauza stresului termic foarte accentuat. Vântul are unele răbufniri la apropierea serii.

