Remus Mihalcea: „PSD este partidul care are cei mai mulţi tineri“

Deputatul PSD de Argeş, Remus Mihalcea a fost prezent la Costineşti la Şcoala de Vară a TSD. Deputatul argeşean a fost încântat de dialogul cu tinerii social-democraţi.
„PSD este partidul care are cei mai mulţi tineri, iar mulţi dintre aceştia sunt parlamentari sau activează în administraţia centrală sau locală. La PSD s-a produs şi continuă să se producă schimbarea de generaţii. PSD are curajul să investească în tineri, să-i susţină, să-i promoveze!
„Echipă“ este cuvântul cheie care defineşte noul PSD. O echipă în care e loc pentru toată lumea. O echipă în care ex-perienţa seniorilor este completată de expertiza generaţiei de vârstă medie şi de entuziasmul tinerilor! 1.500 de tineri au participat la Costineşti la Şcoala de Vară a TSD. Este un eveniment care arată cu prisosinţă că PSD are nu doar trecut şi prezent, ci şi viitor!“, transmite deputatul PSD de Argeş, Remus Mihalcea.


