Percheziții de amploare într-un dosar de proxenetism! Mascații au descins la mai multe adrese!

Mascații dâmbovițeni au descins la mai multe adrese, într-un dosar de proxenetism. 

Percheziții de amploare, duminică, într-un dosar de proxenetism, în localitățile Târgoviște, Aninoasa, Văcărești, Bucșani și Băleni. În urma descinderilor, la care au luat parte și mascații, au fost puse în aplicare 13 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul poliției, pentru audieri. În urma cercetărilor, față de 12 persoane a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, astăzi, 19 septembrie, să fie prezentați magistraților, pentru dispunerea unor măsuri preventive, scrie dbonline.ro.

Aceștia sunt bănuiți că în, perioada 2016-2022, ar fi exploatat sexual mai multe persoane de sex feminin.

„La data de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, cu sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din județele Giurgiu, Brașov, Prahova și Teleorman, au efectuat 13 percheziții domiciliare, în municipiul Târgoviște, dar și comunele Aninoasa, Văcărești, Bucșani și Băleni”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Lasă un răspuns