PNL, soluţii pentru infrastructura rutieră a Argeşului

PNL Argeş a organizat o dezbatere numită generic: „Momentul adevărului – Ce facem cu infrastructura şi transporturile rutiere?”. Alături de autorităţile locale au participat secretari de stat din Ministerului Transporturilor şi condu-cerea CNAIR. „Infrastructura Argeşului este foarte importantă. Nu putem avea o economie aşa cum ne dorim cu toţii, dacă infrastructura nu va fi la înălţimea mediu-lui de afaceri din Argeş”, a punctat preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu.
Marţi, în cadrul evenimentului „Momentul adevărului. Ce facem cu infrastructura şi cu transporturile rutiere?”, preşedintele PNL Curtea de Argeş, Cosmin Petrescu i-a înmânat directorului general al CNAIR, Cristian Pistol o petiţie prin care cere să se mărească perioada în care Transfăgărăşanul este deschis. Petiţia a fost semnată de 120 de companii HORECA de pe Valea Argeşului şi din zona de Nord a judeţului.
„Până acum DN 7C – Transfăgărăşanul, a fost deschis doar 4 luni din 12, cu pierderi majore pentru întreaga industrie HORECA. După discuţii avute cu reprezentanţii drumarilor, anul acesta a fost prima dată când drumul a fost deschis pe 15 Iunie în loc de 1 iulie. Dacă am avea Transfăgărăşanul deschis pentru o perioadă mai lungă, numărul turiştilor ar fi cu mult mai mare. Asta ar înseamna mai multe locuri de muncă şi impozite mai mari, plătite la bugetul statului de HORECA.
Tot astăzi vom lansa şi o campanie de strângere de semnături de la turişti, printr-o petiţie online. Vom publica detalii despre această petiţie pentru a fi semnată de cât mai multă lume interesată de Transfăgărăşan.
Discuţiile de astăzi avute cu domnul Pistol au fost pozitive şi sunt semne că această problemă a judeţului va fi luată în considerare şi rezolvată. Vă voi ţine la curent cu progresul acestei iniţiative prin care încercam să ţinem Transfăgărăşanul deschis pe o perioadă cât mai mare.”, a precizat preşedintele PNL Curtea de Argeş.

