Călugărul Cristi Călin cerşea în trecut pentru mănăstirea din Argeş

În luna mai a anului 2018, călugărul amant Cristi Călin, a fost săltat de jandarmi şi poliţiştii care asigurau paza unei mănăstiri din comuna Codăeşti, pentru că, acesta, cerşea bani pentru o mănăstire din Argeş.

Jurnaliştii ziarului Vremea Nouă, relatau la acea vreme faptul că, acest personaj, purta ţinută de călugăr şi solicita bani pentru mănăstirea Cetăţuia din Argeş.

În realitate, este vorba despre altă construcţie, care nu este la Stoeneşti şi nici nu are legătură cu mănăstirea Cetăţuia, ci este o construcţie, ce ar ţine loc de mănăstire, care se ridica de vreo trei ani, în comuna Cetăţeni, satul Lăicăi, zona Ogoare.

Locul despre care vorbim este unul oarecum izolat, o zonă în care mai sunt cel mult 50 de familii, sunt case părăsite, oameni bătrâni, vreo câţiva tineri.

Localnicii vorbesc despre mănăstirea care se ridică, şi că cei care se ocupă sunt ortodocşi pe rit vechi.

„E o construcţie pe dreaptă, când urci, aia e casa. Au făcut ca o biserică acolo, încearcă să facă o biserică. E un călugăr subţirel, slăbuţ, cu părul lung. Casa a aparţinut unui om, Ion Bucur. Acesta i-a donat-o. Bătrânul a murit. E, înainte să moară a donat casa şi pământul la călugării ăştia, ei sunt de pe la Ploieşti, ortodocşi pe rit vechi. Ion Bucur nu a fost căsătorit, are nişte nepoţi cu care nu s-a înţeles, şi a lăsat casa la călugării de la Ploieşti. E partea dreaptă terminată, ei pot dormi acolo, dar e dezordine că se lucrează la construcţie. Nu vine lume, nu am auzit să vină aici la ei. Aici la mănăstirea aceasta mai e un călugăr mai bătrân, pe care-l duce ăla tânăr la cerut bani prin târguri, mai vine ăla mai în putere pe la autogară pe la Câmpulung şi cere pentru mănăstirea Bucur, ca numele lui bătrânul de le-a donat casa. Aici stau ei, mai aduce unu, doi, de unde nu ştiu, probabil din Ploieşti, că acolo e centrala lor. De acolo le aduce sfeclă, ce le mai aduce, mai vinde prin sat călugărul, mai cerşeşte, mai face rost de bani, apoi mai construieşte câte ceva. Aduce rudari de la Cetăţeni să ridice, le dă bani, mâncare“, spune un localnic.

La construcţia despre care omul ne-a povestit, era linişte, două autoturisme şi o autoutilitară, parcate, porţile întredeschise, nici ţipenie de călugări. Curtea plină de diverse, de la lemne la haine, tot ce se putea depozita.

Vecinii ne-au mai spus că aici mai vine lumea când mai e câte o sărbătoare, dar nu des. De asemenea, cei din Lăicăi, au mai spus că sunt doi călugări de prin Neamţ, unul Hariton, mai în putere, cel care ar fi şi şeful şi unul mai bătrân.  Tot localnicii au mai spus că mai sosesc alţi călugări tinerei, de pe la Prahova, însă, asta este ce au văzut sau ce s-a mai auzit prin sat, ce se întâmplă în spatele uşilor închise, doar călugării ştiu.

„Aici stă părintele Hariton. E din Piatra Neamţ! Asta e mănăstirea de s-a vorbit la televizor, numai că acolo s-a zis Stoeneşti sau altă localitate. E construcţie mare, nu prea se vede din faţă, dar ia uitaţi-vă pe lateral, cât se duce în spate, e mare clădirea. De vreo 3 ani lucrează la ea. Cea din mijloc e biserica, se slujeşte când sunt sărbători. Ca să intraţi, îi strigaţi“, a mai spus o femeie din zonă.      Simona Ivaşcu

Lasă un răspuns