Remus Mihalcea: „PSD susţine majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime cu cel puţin 10% ÎNTR-O SINGURĂ TRANŞĂ de la 1 ianuarie 2023!“

Deputatul PSD de Argeş, Remus Mihalcea subliniază că social-democraţii susţin majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime cu cel puţin 10%, într-o singură tranşă, iar măsura să fie aplicată începând cu 1 ianuarie 2023. „PSD susţine majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime cu cel puţin 10% ÎNTR-O SINGURĂ TRANŞĂ de la 1 ianuarie 2023! 

Aceasta este decizia politică, iar scenariul cu două tranşe, apărut în presă, nu este viabil. În scurt timp, proiectul de buget va fi prezentat în Coaliţia de guvernare, iar decizia va fi clară pentru toată lumea. Propunerea PSD, prezentată la finalul lunii august, ca punctul de pensie şi pensia minimă să fie majorate cu cel puţin 10% de la 1 ianuarie 2023 a fost fundamentată pe o analiză economică serioasă, din care reiese în mod clar că o astfel de măsură este sustenabilă pentru anul 2023. 

Majorarea pensiilor cu cel puţin 10% de la 1 ianuarie 2023 nu este doar posibilă, ci şi absolut necesară, în special pentru protejarea pensionarilor cu venituri mici a căror putere de cumpărare a fost serios afectată de inflaţia globală şi de criza energetică ce se manifestă la nivel European“, transmite deputatul PSD de Argeş, Remus Mihalcea.

Lasă un răspuns