Nu a fost luată o decizie cu privire la creșterea salariului minim. Nicolae Ciucă: Vom avea încă o întâlnire

Premierul a spus marți, 22 noiembrie, că momentan nu a fost luată o decizie cu privire la creșterea salariului minim. În schimb, acest subiect urmează să fie analizat joi în Consiliul Tripartit, spune Nicolae Ciucă.

Nu a fost luată o decizie cu privire la creșterea salariului minim. Nicolae Ciucă: Vom avea încă o întâlnire

Premierul a spus la sediul central al PNL că nu a fost luată o decizie cu privire la creșterea salariului minim, deoarece acest subiect trebuie discutat în cadrul Consiliului Tripartit. Ultima întâlnire cu sindicatele și patronatele pe acest subiect a avut loc săptămâna trecută.

„Nu am luat aseară (n. red. luni) o decizie, pentru că ea trebuie discutată şi este, pe bună dreptate, analizată în cadrul Consiliului Tripartit şi apoi vom lua o decizie. Vom avea încă o întâlnire în cadrul Consiliului Tripartit joi, ca atare, până joi, neluându-se nicio decizie nu mă hazardez să comunic pe acest subiect”, a declarat Nicoale Ciucă.

De la 1 ianuarie 2023 se anunță creșteri salariale importante

În altă ordine de idei, Ministerul Muncii a supus dezbaterii publice proiectul HG pentru salariul minim brut pe țară garantat în plată. Marius Budăi a precizat că salariul minim în România este o hotărâre de Guvern care de câteva zile este postată în transparență publică pe site-ul Ministerului Muncii și care prevede o majorare a salariului minim până la nivelul de 3000 de lei.

„De la 1 ianuarie, discutăm despre această măsură de vreo 2-3 luni de zile, am discutat în comisia de dialog social din cadrul Ministerului Muncii, dar și în consiliul național tripartit. Am mai avut vineri încă o discuție cu mediul de afaceri atât pe legea dialogului social, cât și pe majorarea salariului minim”, a declarat ministrul Muncii la Antena 3.

Acesta a explicat că marți, în ședința de Guvern, va exista o discuție cu tot cabinetul pe acest subiect. Așa cum a explicat Marius Budăi, va mai exista o dezbatere și în Comitet economic social.

Lasă un răspuns