Miercuri s-au disputat finalele întrecerilor de baschet şi fotbal din cadrul Cupei Liceelor „Viitorii Campioni“

Cea mai importantă întrecere sportivă a elevilor, Cupa Liceelor „Viitorii Campioni“, şi-a desemnat câştigătorii la baschet şi la fotbal! Finalele care au adus faţă în faţă cele mai bune echipe argeşene au fost mai disputate ca niciodată. De altfel, aceste competiţii sportive între licee au adus şi foarte mulţi suporteri la Sala Sporturilor din Piteşti.

„În spiritul acela olimpic, le-am transmis copiilor că este foarte important să participi. Sigur, pentru toţi copiii este un eveniment. Retrăiesc momentele copilăriei mele când asemenea competiţii creau o mare emulaţie la nivelul instituţiilor de învăţământ pe care le reprezentam. Sigur, pot fi critici de pe margine care vor spune că este o copie nefericită a ceea ce a însemnat Daciada. Celor care nu cunosc spiritul acelor competiţii ale acelor vremuri le transmit că România a avut mari campioni pe care i-a descoperit această competiţie naţională. Consiliul Judeţean Argeş s-a implicat tot timpul la nivelul sportului juvenil. Eforturile noastre se îndreaptă spre aceşti copii pentru ca şi sportul să aibă viitor în România, măcar să fie ce am fost odată“ – Ion Mînzînă, preşedinte Consiliul Judeţean Argeş.

„Felicit campionii, dar şi toate echipele care s-au înscris în această competiţie. Mă bucur că alături de noi se află fostul prefect Emilian Dragnea, pentru că această competiţie pe care astăzi o organizăm sub egida C.J. Argeş este o continuare a proiectului pe care l-am început pe vremea când făceam echipă la Prefectura Argeş. Numărul mare de participanţi ne-a convins ca de la anul să fie incluse şi şcolile gimnaziale, ceea ce ar însemna implicarea a peste 3.000 de elevi. Sportul înseamnă sănătate, educaţie şi disciplină. Ţin să felicit şi să mulţumesc partene-rilor noştri, dar şi Serviciului de Ambulanţă Argeş şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi“ – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreşedinte C.J. Argeş.

„Cu riscul să mă repet, reiterez rugămintea de a susţine toţii copiii în a practica sport, în a face mişcare şi a da atenţie formării unor obiceiuri sănătoase în acest sens. Trebuie să privim realist şi să formăm copiii pentru viaţă, pentru aer liber, activitate fizică, nu să îi cocoloşim excesiv şi să îşi umple timpul cu ochii în tablete, telefoane, console sau alte asemenea. Viaţa reală înseamnă mişcare reală, nu avataruri, iar copiii noştri au nevoie să crească ancoraţi în realitate“ – Dumitru Tudosoiu, inspector general şcolar ISJ Argeş.

Consiliul Judeţean Argeş a oferit finaliştilor, pe lângă cupe şi diplome, şi echipamente sportive, treninguri şi tricouri. De altfel, toate echipele care au participat la Cupa Liceelor „Viitorii Campioni“ au primit mingi de fotbal, baschet, handbal şi volei.

Miercuri, la feminin, la baschet, s-a impus Colegiul Naţional „I.C. Brătianu“ Piteşti care s-a impus în faţa echipei Colegiului Naţional „Alexandru Odobescu“ Piteşti.

La băieţi, L.P.S. „Viitorul“ Piteşti a câştigat în faţa Colegiului Naţional „I.C. Brătianu“ Piteşti.

La fotbal feminin, Liceul Teoretic „Ion Barbu“ Piteşti a învins echipa Liceului Tehnologic „Constantin Dobrescu“ Curtea de Argeş.

La băieţi, L.P.S. „Viitorul“ Piteşti s-a impus în faţa echipei Liceului Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni.

Cupa Liceelor „Viitorii Campioni“ este organizată de Consiliul Judeţean Argeş în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, Primăriile din Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung, Mioveni, Topoloveni, Ştefăneşti, Costeşti, Direcţia Judeţeană de Sport Argeş, Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru Toţi“, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş, Asociaţia Judeţeană de Handbal Argeş, Asociaţia Judeţeană de Baschet Argeş, Asociaţia Judeţeană de Volei Argeş.

Următoarele confruntări finale, feminin şi masculin la handbal şi volei, vor avea loc vineri, 09.12.2022, de la ora 10.30, la Sala Sporturilor Mioveni:

Handbal fete:

LPS „Viitorul“ Piteşti – Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni

Handbal băieţi:

C.N. „Zinca Golescu“ Piteşti – Liceul Teoretic „Ion Mihalache“ Topoloveni

Volei fete:

LPS „Viitorul“ Piteşti – Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu“ Mioveni

Volei băieţi:

C.N. „Dinicu Golescu“ Câmpulung – C.N. „I.C. Brătianu“ Piteşti

Lasă un răspuns