O familie din Argeş ne cere ajutorul! Petruţ are nevoie de noi

Nimic nu este mai important pentru părinţi decât binele copilului lor şi întotdeauna aceştia vor face tot posibilul pentru ca micuţilor să le fie bine. O familie din Oeşti trăieşte un adevărat coşmar, micuţul Petruţ fiind diagnosticat încă de la naştere cu grave probleme de sănătate. Acesta nu putea vedea, medicii punându-i diagnosticul de cataractă congenitală. Datorită eforturilor depuse de părinţii acwstuia, datorită oamenilor cu suflet mare care au donat diferite sume de bani, Petruţ Cornea a fost operat, iar acum vede. Numai că micuţul nu a scăpat de toate problemele de sănătate, iar acum părinţii încearcă să-i ofere o viaţă cât mai normală. La doi anişori, Petruţ nu poate să meargă, nu poate să stea în şezut şi nu reuşeşte să îşi ţină echilibrul. Familia acestuia este una săracă, dar una în care dragostea e pusă la loc de cinste, iar părinţii sunt în stare de orice sacrificiu pentru pruncul lor. Acum, aceştia cer sprijinul oamenilor cu sufletul curat pentru ca Petruţ să poată continua tratamentul pe care îl urmează şi efectuarea şedinţelor de terapie. Fiecare bănuţ donat poate reprezenta o şansă reală pentru ca Petruţ să ducă o viaţă normală.
Donează pentru Cornea Petruț Online aici: https://ro.upraiser.com/help/721628172597
Donează online aici: https://ro.upraiser.com/campaign/ajut-l-pe-petru-sa-vada-143
Donații se pot face în conturile bancare de mai jos:
Transfer bancar în EUR
Beneficiar: Laurențiu Florin Cornea
Cont IBAN: LT063500010014430227
SWIFT: EVIULT2VXXX
Numele băncii: Paysera LT, UAB
Transfer bancar în RON
Beneficiar: Laurențiu Florin Cornea
Cont IBAN: RO04BREL0006000362720100
SWIFT: BRELROBUXXX
Numele băncii: Libra Internet Bank
Prin Revolut 0723.414.617 sau
revolut.me/fundatiaupraiser.

