Conf.dr. Adrian Tase: „O reflectare medicală asupra abisului terorii războiului”!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Aşa cum ne-a obişnuit, renumitul medic cardiolog, Adrian Tase ne propune o discuţie cu rădăcini puternice în actualitate. De data aceasta, medicul argeşean ne vorbeşte despre medicina în perioada războiului. Acesta ne prezintă modul în care ne este afectată sănătatea în vremuri tulburi. 

„La vremuri beligerante, medicina trebuie să se adapteze condiţiilor dure din teatrele de operaţiuni militare dar, din păcate şi din zonele locuite de civili.

În primul rând menţionăm traumatologia, specialitatea medicală care se ocupă de leziunile traumatice prin rănile de război. Pe timp de pace, traumatologia se ocupă de accidentele civile – de circulaţie, de muncă, sportive, casnice, sau prin violenţă. Dacă în trecut predominau leziunile prin tăiere, în conflagraţiile armate contemporane se adaugă leziunile prin împuşcare şi detonare. Mii de răniţi sunt internaţi în spitalele de campanie şi beneficiază de intervenţii chirurgicale salvatoare. O parte dintre aceşti pacienţi rămân totuşi cu sechele locomotorii sau de altă natură.

În al doilea rând, în vreme de război apar tulburările psihice, atât la soldaţii combatanţi, cât şi la civili. Vorbim în primul rând despre familiile recruţilor, apoi de persoanele supuse bombardamentelor şi, nu în ultimul rând, de cetăţenii care urmăresc excesiv ştirile de război din mass-media. În literatura militară românească există o carte, „Frica în război”, scrisă de generalul Ion Iliescu-Zănoagă în anii ’40, care detaliază această temă la soldaţii de pe front. Din păcate, atât o parte dintre soldaţii combatanţi, cât şi dintre persoanele care au suferit bombardamente, rămân anxioşi din cauza reverberaţiilor stărilor de teamă şi panică trăite în război.   

În al treilea rând, în timpul violenţelor reacţionează şi aparatul cardiovascular prin hipertensiune arterială, tahicardie şi alte aritmii cardiace, sau chiar infarct miocardic acut. Începând cu 24 februarie 2022, am remarcat la pacienţii pe care îi îngrijesc o exacerbare a simptomelor cardiace, corelată cu expunerea prelungită la mass-media de război. Aceste observaţii clinice, ordonate statistic, s-au constituit în lucrări ştiinţifice apreciate la congresele de specialitate.

În al patrulea rând, toxicologia se ocupă de pacienţii care au suferit efectele armelor chimice. Este cunoscut cazul otrăvirii dizidentului rus Aleksei Navalnîi cu agentul Noviciok în anul 2020. În situaţia nedorită, dar posibilă, a unui atac cu arme chi-mice, medicii cu expertiză toxicologică sunt pregătiti pentru apărare. 

În al cincilea rând, există posibilitatea îmbolnăvirii în masă a populaţiei prin arma biologică, ca şi a transmiterii unor boli infecţioase de la refugiaţii cu status vaccinal incert, nu numai pentru coronavirus, ci şi pentru alte boli contagioase. Pandemia nu doarme, ci este doar eclipsată de război. Ca urmare a distrugerii barajului de pe fluviul Nipru, au fost semnalate cazuri de holeră în zonă, cu riscul diseminării în aval până la Marea Neagră.

În al şaselea rând, menţionăm boala de iradiere, care afectează în primul rând  glanda tiroidă. De asemenea, radiaţiile reprezintă un risc major pentru cancerele de piele şi de alte localizări. Neglijenţele de la centrala nucleară Zaporojie, ca şi agitarea armelor nucleare Satan în Belarus, provoacă îngrijorare privind eventuale consecinţe umanitare.

În al şaptelea rând, serviciile de medicină legală din ţara beligerantă vecină sunt foarte ocupaţi cu constatarea tuturor pro-blemelor medicale prezentate mai sus. Mai mult, experţii în domeniu redactează dosare pentru ca vinovaţii pentru dramele umanitare de la Bucha şi din alte locuri să răspundă pentru faptele lor.

Pentru a rezista asaltului bolilor asociate războiului, este necesară menţinerea stării de sănătate prin somn suficient şi de calitate, hidratare corectă cu 2 litri de apă pe zi, alimentaţie variată cu vitamine şi minerale, activitate fizică adaptată fiecărui organism. Să ne ferim de pericole şi să ne menţinem un moral ridicat!

Cât priveşte sănătatea mediului, remarcăm supraîncălzirea globală, de la temperatura corporală crescută a pacienţilor Covid din zonele de pandemic surge la incendiile din Marea Pădure Amazoniană, California, Spania, Grecia, etc., precum şi la incandescenţa solului ucrainean bombardat de invadatori.

În sens mai mult sau mai puţin figurat, putem vorbi aici şi de minţile înfierbântate ale liderilor forţelor beligerante”, transmite renumitul medic argeşean, Adrian Tase.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura