Vicele Tofan, mesaj de „dragoste” pentru primarul Gentea! „Mi-am sacrificat cariera”

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Primarul Cristian Gentea și-a prezentat ieri bilanțul a trei ani de mandat în fruntea Primăriei Municipiului Pitești. Sunt ani în care Piteștiul a atras sume record din fonduri nerambursabile, lucru care nu s-a mai petrecut niciodată în orașul nostru. Au fost proiecte dezvoltate pe toate axele. Mai mulți invitați au luat cuvântul la evenimentul de ieri, printre care și viceprimarul Gelu Tofan. Ca în filmele de dragoste de la Hollywood, vicele Tofan a transmis un mesaj din suflet primarului și asta în văzul tuturor.

„Bilanţul pe care l-aţi prezentat, pe o scară de la 1 la 10 se încadrează la nota 10. Pornesc de la cuvintele domnului preşedinte Mînzînă, în ultimii ani s-au văzut lucruri şi se văd în continuare şi cred eu, că pe postamentul pe care aţi creat acest program se află şi sprijinul majorităţii Consiliului Local. Eu, în calitate de viceprimar, cred că mi-am sacrificat şi cariera politică pentru a susţine acest program”, a declarat vicele. Declarația acestuia a fost gustată de cei prezenți în sală și a stârnit zâmbete și din partea primarului.

Dacă este să fim onești trebuie să admitem faptul că rolul viceprimarului în contextul unei majorități fragile de care se bucură edilul în Consiliul Local, a fost unul crucial. Tofan a fost și este un pion important în acest sens. Are și meritul de a accepta faptul că proiectele gândite de primar sunt unele în folosul oamenilor și pentru dezvoltarea municipiului.

Pe de altă parte, chestia legată de cariera politică, sunt indicii care ne indică faptul că punctul maxim a fost oricum atins prin funcția de vice.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura