ULTIMĂ ORĂ! Bărbat din Argeș, MORT în pădure, după ce un copac a căzut peste el!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Un bărbat de 55 de ani din Argeş a murit, joi, într-o pădure din staţiunea Băile Olăneşti după ce o bucată din copacul pe care îl tăia a căzut peste el, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut în zona montană Bacea, punctul Culmea Greşi, unde bărbatul se afla la tăiat de lemne.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 55 de ani, din judeţul Argeş, în timp ce dobora un arbore, a fost surprins de o bucată din acesta care s-a rupt şi l-a lovit, provocându-i decesul.

Trupul neînsufleţit al bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei, au precizat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura