TRAGEDIE în Argeş! Copilaş de 8 ani, MORT la SPITAL

Un băieţel de numai 8 anişori a murit la mai puţin de 24 de ore de la internarea în spitalul din Curtea de Argeş. Gravul incident petrecut în urmă cu aproape nouă ani, în aprilie 2015, a rămas în atenţia tuturor.- O acţiune a fost pornită în instanţă împotriva a două cadre medicale, fiind cercetate cauzele şi motivele care au condus la decesul micuţului. Se pare că acesta a murit din pricina unei infecţii puternice în corp. Bia în vara anului trecut instanţele judecătoreşti au dat un verdict în acest caz.
Cinci ani au durat cercetările procurorilor de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și alți trei până la primul verdict dat de către magistrații de la Judecătoria Curtea de Argeș: cei doi medici au fost achitați pentru că fapta nu există.
Procurorii au depus apel, iar judecătorii de la Curtea de Apel au schimbat, în 30 mai 2023, total sentința: Medicii Sanda Cernat și Tomiță Perju au fost condamnați la doi ani de închisoare cu suspendare pe un termen de 2 ani. Cei doi au fost obligați să presteze muncă în folosul comunității la una dintre instituțiile din subordinea Primăriei Curtea de Argeș pentru o perioadă de 60 zile.

