DOLIU în Argeş! Zeci de mesaje de condoleanţe după moartea unui dascăl! „A fost şi va rămâne o stea strălucitoare”

Au fost zile de durere în sânul familiei didactice din cadrul Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din Mioveni. Cu toţii au vărsat lacrimi amare în memoria celei ce a fost învăţătoarea Maria Comănoiu. Mesaje sfâşietoare au fost transmise şi de foştii elevi, cei care au păstrat-o cu drag în suflete, purtându-i un respect deosebit. Cu adevărat emoţionantă a fost o poezie compusă de una dintre fostele eleve, în memoria fostului cadru didactic.

„IN MEMORIAM DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE

Cu sufletul în lacrimi mă duc în amintire,

Aș vrea să simți și tu, cum simt, a mea iubire,

Aș vrea să aduc acum omagiu doamnei învățătoare,

A fost și va rămâne o stea strălucitoare.

Să vă vorbesc de doamna, cuvinte nu găsesc,

Durerea este mare, dar știu că îmi doresc,

Să înțeleagă toți de ce a fost iubită,

Nu a fost numai dascăl, a fost deosebită.

Privea adânc în noi, privea în fiecare,

Cu a sa mângâiere ne-a dat încurajare,

A fost a doua mamă, ne-a învățat să fim,

Să credem în iubire, să știm cum să iubim.

Ne-a pus creionul în mână și mâna ne-a ghidat,

Ne-a învățat cu drag, chiar multe ne-a învățat,

Să fim oameni în viață și viața s-o iubim,

De aceea cu durere cu toții o jelim.

Aș vrea să vă vorbesc, ce a fost pentru mine,

Am fost copil plăpând, m-a protejat, știu bine,

Cu glas duios de mamă, ades mă dojenea,

Nu înțelegeam atunci, dar ea mă cunoștea.

Mergeam la bibliotecă, era a mea putere,

Eram copil beteag, simțea a mea durere,

Citeam povești cu zâne și mă vedeam frumoasă,

Trăiam la bibliotecă o viață mai aleasă.

M-a încurajat să scriu, în versuri să vorbesc,

Acum, prin poezie, eu spun cam ce trăiesc,

Când nu găsesc cuvinte, vorbesc prin poezie,

Mereu a spus că harul mi l-a dat Domnul mie.

M-a învățat să fiu și cum să mă iubesc,

Mi-a insuflat credință, mi-a spus ca să trăiesc,

Mi-a spus că-s specială și să mă rog mereu,

Ne rugam împreună la bunul Dumnezeu.

Nu vreau să plictisesc, închei ce am relatat,

Dar să nu crezi că aici, iubirea s-a încheiat,

Nu s-a încheiat nimic, în suflet dăinuiește,

În fiecare suflet, doamna mereu trăiește.

************

Deși am promis că n-am să plâng, eu n-am putut,

Nu-mi pare rău că-n mine n-am ținut,

Am fost copil mai plângăcios, am plâns ca după o mamă

Ce a lăsat în suflet adâncă rană.

În suflet eu vă port eternă amintire,

Ați adormit atât, cea plină de iubire,

Cu stimă și respect când scriu îmi amintesc

Cât m-ați încurajat, nu am să mă opresc.

Vă spun la revedere a mea învățătoare,

Ați fost un om sublim, un om cu suflet mare,

Moartea ne e vrăjmașul, dar ea nu ne desparte,

Noi purtăm amintirea până-n eternitate

Emilia Dinescu”, este poezia compusă de una dintre fostele eleve ale doamnei învăţătoare.