Gheorghe Smeoreanu a lansat volumul „Tinerii jurnaliști și viitorul presei din Argeș” la Teatrul Alexandru Davila

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Gheorghe Smeoreanu, unul dintre cei mai apreciați și experimentați jurnaliști din Argeș, a lansat sâmbătă, 9 noiembrie, un volum de referință pentru jurnalismul local: „Tinerii jurnaliști și viitorul presei din Argeș”, în colaborare cu Asociația Ordessos. Evenimentul a avut loc în foaierul Teatrului Al. Davila din Pitești, reunind jurnaliști consacrați și tineri din presa locală-la inceput de drum profesional. La evenimentul ce s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și familiară, a luat parte și Dan Tudor, managerul teatrului “Alexandru Davila” din Pitești, care a salutat acest efort important pentru comunitatea jurnalistică.

Volumul „Tinerii jurnaliști și viitorul presei din Argeș”, realizat de Gheorghe Smeoreanu, reunește opiniile unor manageri de presă și jurnaliști, păreri ale studenților de la jurnalism ai Universității din Pitești, precum și opinia unei distinse profesoare, oferind, astfel, o analiză profundă și actuală asupra stării presei locale și a direcțiilor sale de dezvoltare pe termen mediu. Această colecție de perspective pune în discuție atât provocările, cât și dificultățile pe care le întâmpină presa în contextul schimbărilor rapide din mediul tehnologic și social. Printre interviurile din carte se numără și cel al colegei noastre, Anca Manu, de la televiziunea Argeș TV, care subliniază impactul benefic al jurnalismului asupra comunității locale. Anca Manu aduce în prim-plan nu doar valoarea informativă, ci și avantajele profesionale și personale ale meseriei de jurnalist, conturând o imagine pozitivă și motivantă pentru tinerii ce doresc să îmbrățișeze această carieră.

„Viața mea e presa mea și presa mea e viața mea”, a declarat Gheorghe Smeoreanu în cadrul lansării, adresându-se celor prezenți la lansare. „Voi folosi această carte pentru a mă adresa oamenilor politici, pentru că ceva trebuie să se întâmple cu statutul ziariștilor. Dacă nu definim presa legislativ, aceasta va muri în șanț.”

Cu o viziune echilibrată, între scepticism și optimism, între realismul provocărilor actuale și speranța într-un viitor mai bun, „Tinerii jurnaliști și viitorul presei din Argeș” este o lucrare care invită la reflecție și inspiră o nouă generație de jurnaliști să continue să servească adevărul și comunitatea.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura