ACUM! Nenorocire pe A1 București-Pitești

Un incendiu de proporții a izbucnit în urmă cu puțin timp pe Autostrada A1 București-Pitești, înainte de nodul rutier cu Centura București. Un vehicul a fost cuprins de flăcări, iar fumul dens și negru, vizibil de la mare distanță, a atras atenția șoferilor care tranzitau zona.
Trafic restricționat pentru intervenția pompierilor
Incidentul s-a produs pe banda 1, iar autoritățile au redirecționat temporar traficul pe banda 2 pentru a permite accesul echipajelor de intervenție. Pompierii s-au mobilizat rapid pentru a stinge flăcările, însă, din imagini surprinse de martori, vehiculul arde generalizat, fiind deja distrus aproape complet.
Fără informații despre posibile victime
Deocamdată, nu există informații oficiale cu privire la posibile victime. Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii incendiului și să evalueze eventualele pagube.

