A făcut INFARCT la volan și a MURIT pe loc

O adevărată tragedie s-a petrecut sâmbătă dimineața pe raza municipiului Craiova. Un bărbat în vârstă de 51 de ani, care lucra că taximetrist a avut parte de un sfârșit cumplit. Acesta a făcut infarct la volanul mașinii sale, în momentul în care aștepta în stație pentru a prelua o eventuală comandă.
Un taximetrist din Craiova și-a pierdut viața la serviciu. Bărbatul de 51 ani a apucat să deschidă ușa mașinii și a căzut la sol.
Era cunoscut cu afecțiuni medicale
„La data de 01 februarie a.c., ora 08.48, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, pe strada Tineretului, o persoană de sex masculin se află căzută la sol, fără a prezenta semne vitale. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii secției precum și un echipaj SMURD, fiind identificat un bărbat de 51 de ani, din municipiul Craiova. Bărbatul a fost resuscitat de echipajul SMURD, însă din păcate nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul acestuia. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, potrivit IPJ Dolj.

