ULTIMĂ ORĂ! Concurent de la Mireasa MORT în accident! Împlinea 29 de ani!

Andrei Perneș, cunoscut publicului din sezonul 5 al emisiunii Mireasa, a decedat într-un tragic accident rutier în localitatea Bunești, în această dimineață, în jurul orei 05:30. În ciuda eforturilor depuse de echipele medicale care au ajuns rapid la fața locului, tânărul nu a putut fi salvat. Tragedia a marcat familia, prietenii și toți cei care l-au cunoscut, iar vestea pierderii sale a adus o undă de șoc în rândul celor care l-au urmărit pe parcursul emisiunii.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Bunești. Apelul de urgență a venit în jurul orei 05.30, iar la fața locului s-au deplasat echipajele de la Punctul de Lucru Gherla, cu o autospecială cu modul de descarcerare, respectiv o ambulanță SMURD.
De asemenea, la misiune a luat parte și o ambulanță SAJ cu medic. Forțele de intervenție au găsit la fața locului un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, iar în interior s-a aflat încarcerat un bărbat de aproximativ 30 de ani. Din păcate, aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat.

