ACUM! Două CADAVRE descoperite într-o casă din Argeș!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Descoperire macabră într-o casă din comuna argeșeană Ștefan cel Mare. Două cadavre au fost descoperite în locuință.

„Am fost solicitați să intervenim în comuna Ștefan cel Mare, în cazul a două persoane (una de sex masculin, în vârstă de aproximativ 40 de ani și una de sex feminin, în vârstă de aproximativ 41 de ani), decedate.

De urgență, către locul solicitării au fost alocate trei echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, una de prim ajutor calificat și una de terapie intensivă mobilă.

Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au constatat că, din nefericire, sesizarea se confirmă, cele două persoane prezentând rigiditate cadaverică”, transmit reprezentanții ISU Argeș.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura