VIDEO! Eveniment ȘOCANT în Argeș! A călcat INTENȚIONAT un CÂINE cu mașina

Oamenii legii din Argeș au demarat o anchetă după ce pe rețelele de socializare a fost postat un filmuleț în care se vede cum un șofer calcă intenționat cu mașina un cățeluș.
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la posibila rănire cu intenție a unui câine, cu un autoturism, pe raza localității Bradu, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și desfășoară verificări pentru identificarea conducătorului auto și pentru stabilirea situației de fapt, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
În acest context, facem precizarea că fapta de rănire cu intenție a animalelor constituie infracțiune, ce se pedepsește cu închisoare de la un an la cinci ani, conform art.25, alin.2 lit.d din Legea 205/2004R privind protecția animalelor”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.

