Imaginile groazei! Și-a făcut mașina praf într-un parapet de beton, după ce s-a urcat beat la volan!

Șofer băut, reținut la Zlatna după ce a intrat cu mașina într-un parapet de beton
Un incident rutier provocat de inconștiență s-a petrecut luni la Zlatna, unde un bărbat aflat sub influența alcoolului s-a urcat la volan și a pierdut controlul mașinii, izbindu-se violent de un parapet de beton de pe marginea drumului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, șoferul a fost reținut de polițiști imediat după producerea accidentului.
„La data de 12 mai 2025, polițiștii Serviciului Rutier Alba au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 33 de ani, din orașul Zlatna, cercetat pentru conducerea sub influența alcoolului”, transmite sursa citată.
În noaptea de duminică spre luni, bărbatul, care conducea o mașină pe DN 1, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu parapetul de beton, aflat pe sensul său de mers, rezultând doar pagube materiale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,15 mg/litru alcool pur în aerul expirat. El a fost condus ulterior la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

