Muzică şi voie bună la Ziua Comunei Priboieni

Comuna Priboieni a fost în sărbătoare luni, de Sfânta Maria Mică. Sute de localnici și invitați au participat la evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local, la inițiativa edilului Sorin Lupu. Atmosfera a fost una de voie bună, cu muzică și dansuri populare.
A fost distracție mare la Priboieni. S-a cântat, s-a dansat până târziu, iar publicul s-a bucurat de spectacolul oferit de Orchestra „Doina Argeșului” și de Ansamblul „Doina Cârcinovului”. Pe scenă au urcat soliști îndrăgiți, precum George Mărgineanu, Creola Stanciu sau Anușka. Primarul Sorin Lupu a făcut toate eforturile pentru ca şi în acest an cetăţenii comunei să se bucure de un spectacol de neuitat.
Primarul Sorin Lupu, edilul pentru care investiţiile vorbesc de la sine
Pe primarul Sorin Lupu l-am găsit în mijlocul locuitorilor comunei Priboieni, bucurându-se din plin de fiecare moment petrecut alături de aceştia. Datorită eforturilor sale susţinute, comuna Priboieni s-a transformat pe z ice trece şi a devenit una cu adevărat europeană. Cu multă muncă, pricepere şi dragoste faţă de oameni, primarul Sorin Lupu a transformat din temelii localitatea. “Anul acesta este a 17-a ediţie pe care o organizez de când ocup funcţia de primar. Se împlinesc 510 ani de la prima atestare documentară a localităţii noastre. Cu toţii ne adunăm, de la mic, la mare să sărbătorim acest eveniment. Cât despre investiţii, totul este făcut pentru oameni, pentru cetăţeni, pentru că de aceea ne-au votat, să facem lucruri frumoase pentru ei”, a punctat primarul Sorin Lupu.

Ioana Făcăleaţă, mesaj de felicitare adresat primarului şi locuitorilor comunei Priboieni
La sărbătoarea de la Priboieni s-a aflat şi prefectul Ioana Făcăleaţă. Aceasta a subliniat că este o bucurie să fie przeentă la un eveniment atât de important pentru viaţa comunităţii locale. “Este o onoare şi o bucurie pentru mine să fiu astăzi prezentă aici, la Priboieni, alături de această comunitate frumoasă, care iată sărbătoreşte astăzi ziua comunei. Trecem într-adevăr prin momente complicate, dar tocmai de aceea vreau să îl felicit pe domnul primar Sorin Lupu pentru că a reuşit printr-un buget foarte mic să le ofere oamenilor această zi minunată, la ceas de mare însemnătate pentru toţi creştinii. În acest fel ne păstrăm tradiţiile şi ducem mai departe valorile noastre. La mulţi ani tuturor locuitorilor comunei Priboieni”, a transmis prefectul Ioana Făcăleaţă.

Adrian Bughiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş: “Comuna Priboieni este condusă de un primar inimos”
La sărbătoarea de la Priboieni a fost prezent şi Adrian Bughiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, iar acesta a vorbit despre parteneriatul solid dintre instituţia sa şi Primăria Priboieni, dar şi despre investiţiile derulate datorită priceperii şi profesionalismului primarului Sorin Lupu.
“Avem o comunitate frumoasă în comuna Priboieni, condusă de un primar inimos. Împreună cu cei de la Consiliul Judeţean Argeş au fost realizate aici lucruri frumoase şi întotdeauna instituţia pe care o reprezint va fi un partener fidel Primăriei Priboieni. Avem aici un primar destoinic iar investiţiile au crescut de la mandat la mandat, în aşa fel încât putem să vorbim despre comuna Priboieni fiind o localitate europeană”, a punctat Adrian Bughiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş.
Sărbătoarea a ţinut până la lăsarea întunericului, fiind un moment de bucurie pentru toţi cetăţenii comunei.


