Vremea azi, 27 iulie. Căldura extremă nu ne lasă și apar și vijeliile puternice. Unde se ajunge la 41 de grade Celsius

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Duminică avem încă o zi extrem de caldă în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, de asemenea în zona Moldovei, dar și în sud-estul Transilvaniei.

În aceste regiuni vom avea maxime cuprinse între 33 și 41 de grade Celsius și un stres termic foarte ridicat. În rest, temperaturile scad semnificativ și o să plouă destul de mult. Se pot strânge peste 30 de litri de apă pe metru pătrat, vor fi vijelii și căderi de grindină. Vântul bate tare, mai ales în zonele de munte, pe unde vor fi rafale de 70 km/h, dar va avea unele porniri și pe timpul ploilor.

Urmează o noapte cu vreme bună în sud, în sud-est și pe partea estică. În celelalte regiuni, cerul va fi acoperit de nori, vin mai multe reprize de ploi zgomotoase, cu tunete, fulgere și intensificări ale vântului. Temperaturile scad în majoritatea zonelor, iar spre dimineață se vor înregistra 13 grade Celsius în depresiuni și 24 de grade Celsius pe litoral.

Prognoza pentru luni

Luni, valul de căldură se restrânge în sud-estul țării, unde se mai pot atinge valori de 38 de grade Celsius. Pe parcursul zilei o să plouă în Banat, Crișana, Maramureș, de asemenea în Transilvania, în nordul Moldovei și pe la munte. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși izolat 25-30 l/mp. Cele mai scăzute temperaturi, de până la 25 de grade Celsius, se vor înregistra în Dealurile de Vest.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura