De la noapte vin ZĂPEZILE! Va NINGE cu SPUME în tot Argeșul!

Vremea rea a făcut deja pagube în mai multe zone din țară și potrivit meteorologilor nici în zilele următoare nu va fi mai bine. Mii de gospodării din Harghita au rămas fără electricitate din cauza vântului puternic, iar în Braşov, pompierii au fost chemaţi după ce rafalele au luat pe sus mai multe acoperişuri. În alte zone, stâlpii sau copacii de electricitate au fost doborâţi. În Timiş şi Bihor, ploile torenţiale au fost însoţite de tunete şi fulgere.
„În noaptea care urmează ninsorile vor fi prezente în toată zona montană, este posibil să consemnăm un nou strat de zăpadă chiar și în zonele mai joase de relief din partea centrală și estică a țării unde vor fi precipitații mixte. Diferențele de temperatură vor fi de interes pe parcursul zilei de azi pentru că în jumătatea nordică a țării deja masa de aer rece va determina temperaturi care nu vor depăși 8-10 grade C, în timp ce în sud-est vor mai fi posibile valori ridicate înspre 19-20 de grade”, a declarat meteorologul Elena Mateescu (ANM), într-o intervenție la Digi 24.

