TRAGEDIE pe calea ferată! Bărbat SPULBERAT de tren! A MURIT pe loc!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Tragedie la marginea localității Horia! Un apel la 112 anunța că un tren InterRegio, a lovit mortal un bărbat aflat pe calea ferată.

La fața locului au ajuns rapid polițiștii de la Transporturi Feroviare, iar imaginea care li s-a înfățișat a complicat și mai mult situația: victima nu avea asupra ei nici un act, nici un indiciu care să poată duce imediat la identificarea sa. Un bărbat anonim, găsit fără viață pe marginea șinelor, în împrejurări încă neelucidate.

Primele verificări sugerează că acesta ar fi fost surprins direct pe linie, însă deocamdată nu se știe ce căuta acolo și în ce condiții a ajuns în fața trenului. Până când ancheta va scoate la lumină ultimele minute din viața sa, misterul rămâne.

Conductorul trenului a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ, au transmis reprezentanții IPJ Neamț , un detaliu important care elimină una dintre posibilele ipoteze.

Între timp, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal de ucidere din culpă. În paralel, încearcă să afle cine a fost bărbatul și care a fost traseul său înainte de impact.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura