ACUM! Accident GRAV în Argeș! S-a RĂSTURNAT
Un accident rutier s-a produs în cursul zilei de astăzi în comuna Lerești, unde o autoutilitară s-a răsturnat pe carosabil, în împrejurări care urmează să fie stabilite de către polițiști.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Câmpulung, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. De asemenea, în sprijin a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Salvatorii au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru a elimina riscul izbucnirii unui foc în urma accidentului, și au evaluat persoanele implicate în eveniment. Potrivit primelor informații, echipajele medicale au acordat îngrijiri la fața locului, urmând să se stabilească dacă este necesar transportul la spital.
Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției, până la îndepărtarea autoutilitarei de pe carosabil și curățarea părții carosabile.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

