Semne de detensionare: Președintele iranian propune dialog cu americanii

Advertisement

Advertisement

În scrisoarea publicată miercuri, președintele iranian Masoud Pezeshkian a îndemnat poporul american să evite un conflict, subliniind că acesta ar fi extrem de dăunător și lipsit de sens. El a lăsat, de asemenea, să se înțeleagă că Iranul este deschis la discuții diplomatice, conform informațiilor publicate de nytimes.com.

Cu puțin timp înainte ca președintele Trump să țină un discurs televizat național, în care urma să ofere informații despre evoluția conflictului cu Iranul, medicul Pezeshkian a publicat o scrisoare deschisă. Anterior, Trump sugerase, prin intermediul rețelelor sociale, că Iranul ar fi cerut o pauză în ostilități.

Deși nu a oferit soluții clare pentru a preveni agravarea situației, Pezeshkian a adoptat o atitudine pașnică și deschisă la dialog.

Conform lui Pezeshkian, situația globală actuală este critică, iar decizia de a opta pentru conflict sau pentru discuții constructive este crucială, având un impact profund asupra viitorului și asupra celor care vor veni.

Este incert dacă această scrisoare reprezintă opinia tuturor liderilor iranieni. Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a respins vehement afirmațiile lui Trump, declarând că ideea conform căreia Iranul ar căuta o încetare a focului este complet neadevărată și lipsită de fundament.

Conform anunțului lui Donald Trump, liderul Iranului i-a comunicat că dorește o încetare a focului. Trump a adăugat că președintele iranian pare mai moderat și mai perspicace decât cei care i-au urmat.

Într-o scrisoare amplă, redactată atât în engleză, cât și în persană, diplomatul iranian Pezeshkian a adoptat uneori un discurs apărător și chiar condescendent. El a invocat experiența istorică a Iranului, subliniind capacitatea țării de a rezista de-a lungul secolelor, confruntându-se cu numeroase invazii și instabilități. A argumentat că Iranul nu a fost niciodată agresor, ci a ripostat cu fermitate și curaj împotriva celor care l-au atacat.

Deși Iranul are un președinte, puterea reală și influența decisivă aparțin liderului suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care a preluat funcția după decesul tatălui său. Khamenei deține controlul final asupra tuturor chestiunilor cruciale pentru țară, de la discuțiile cu Statele Unite până la stabilirea termenilor de încheiere a conflictelor armate.

Încă de când a izbucnit conflictul, forța Gardienilor Revoluției Islamice a câștigat o putere mai mare, iar lideri militari importanți au devenit din ce în ce mai influenți. Un exemplu este Mohammad Bagher Ghalibaf, fost comandant și actual președinte al parlamentului. În același timp, Donald Trump a declarat că Statele Unite mențin legături cu grupări mai temperate din Iran, dar nu a oferit informații suplimentare despre aceste contacte.

Rămâne incert dacă scrisoarea trimisă de Pezeshkian a fost scrisă cu aprobarea lui Khamenei sau a Corpului Gardienilor Revoluției. Până în prezent, Iranul nu a oferit un răspuns oficial la propunerea de pace în 15 puncte, inițiată de administrația Trump și transmisă prin intermediul Pakistanului. În același timp, Donald Trump a sugerat că vicepreședintele său, JD Vance, ar putea discuta cu oficiali iranieni importanți dacă se vor relua negocierile.

În timpul unei convorbiri telefonice cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, marți, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Nasser Kan’ani, a menționat că țara sa este pregătită să pună capăt conflictul, cu condiția îndeplinirii unor cerințe specifice, printre care asigurări solide pentru o oprire definitivă a focului.

Președintele Iranului se confruntă cu critici din partea liderilor conservatori pentru abordarea sa flexibilă în privința discuțiilor, o situație pe care analistul Elias Hazrati o consideră contraproductivă, afirmând că astfel de atacuri interne slăbesc poziția țării.

În scrisoarea sa, Pezeshkian a reafirmat nemulțumirile Iranului la adresa Statelor Unite și a reînviat discuțiile despre acordul nuclear, amintind că, imediat după, pe 28 februarie, au avut loc atacuri militare neașteptate lansate de Israel și SUA. Cu toate acestea, el a insistat asupra distincției dintre politicile guvernului american și sentimentele poporului american.

Iranienii nu au dușmănie față de alte popoare, nici măcar față de americani, europeni sau locuitorii țărilor din apropiere, a afirmat el.

Analistul Pezeshkian a justificat acțiunile de ripostă ale Iranului la adresa Israelului și a unor țări arabe din Golf, însă a evitat să comenteze asupra impactului negativ pe care blocarea Strâmtorii Ormuz l-a avut asupra economiei mondiale.

Acțiunile întreprinse de Iran, și cele pe care le desfășoară în continuare, reprezintă o reacție calculată, justificată de dreptul inerent de a se proteja, și nu o provocare la război sau un act de agresiune.

Vă prezentăm integral declarația președintelui iranian, Masoud Pezeshkian.

La numele lui Dumnezeu, izvorul bunătății și al milostivirii.

Adresăm acest mesaj tuturor americanilor și tuturor celor care, în ciuda informațiilor false și a interpretărilor greșite, încă își caută adevărul și speră la un viitor mai bun.

Iranul, o civilizație cu o istorie îndelungată și o identitate puternică, se distinge ca una dintre cele mai vechi civilizații încă existente. Deși a beneficiat de o poziție geografică favorabilă și de un trecut bogat, Iranul a evitat în permanență, în perioada modernă, politica agresivă, ambițiile expansioniste, colonialismul sau dorința de a domina. Chiar și confruntându-se cu ocupații, invazii și presiuni continue din partea unor puteri globale, și având uneori un avantaj militar față de țările vecine, Iranul nu a fost niciodată cel care a declanșat un conflict, ci a apărat cu fermitate și curaj teritoriul său împotriva celor care l-au atacat.

Iranienii nu sunt dușmani cu alte popoare, nici cu americanii, europenii sau vecinii lor. Deși au fost supuși intervențiilor și presiunilor din exterior de-a lungul timpului, ei au întotdeauna făcut diferența între guverne și populațiile conduse, o distincție care face parte din identitatea culturală și mentalitatea colectivă iraniană, și nu o simplă strategie politică.

Afirmarea Iranului ca o amenințare nu se bazează pe o analiză obiectivă a trecutului sau a situației actuale, ci mai degrabă pe interese geopolitice și economice. Marile puteri, în căutarea unor justificări pentru a-și menține influența, a-și consolida forțele militare și a-și proteja interesele economice, tind să creeze sau să exagereze existența unor pericole, chiar și atunci când acestea nu sunt reale.

Statele Unite au desfășurat o prezență militară masivă în apropierea Iranului, o țară care nu a atacat niciodată pe nimeni de la înființarea sa. Acțiunile agresive ale Americii, pornite din aceste baze, au arătat cât de periculoasă poate fi o asemenea concentrare de forțe. În aceste condiții, este de înțeles că Iranul își consolidează apărarea, acționând cu moderație și în conformitate cu dreptul său de a se proteja, fără a recurge la inițierea de conflicte sau agresiuni.

Inițial, Iranul și Statele Unite au avut relații pașnice, fără conflicte majore între cele două popoare. Totuși, lucrurile s-au schimbat radical în 1953, când SUA a intervenit ilegal pentru a opri naționalizarea resurselor iraniene. Această acțiune a subminat democrația din Iran, a restabilit un regim autoritar și a creat o suspiciune profundă față de politicile americane. Această suspiciune a fost alimentată ulterior de susținerea acordată regimului șahului, de sprijinul oferit lui Saddam Hussein în timpul războiului din anii ’80, de sancțiunile economice fără precedent și, în final, de atacurile militare nejustificate, chiar și în timpul negocierilor.

În ciuda presiunilor externe, Iranul nu s-a lăsat doborât, ci a înregistrat progrese remarcabile în diverse sectoare. Nivelul de educație a crescut dramatic, alfabetizarea a atins cote impresionante, învățământul superior s-a dezvoltat considerabil, iar domeniul tehnologiei a cunoscut o ascensiune notabilă. De asemenea, s-au făcut îmbunătățiri semnificative în sistemul medical și infrastructura țării a evoluat într-un mod fără precedent. Aceste realizări concrete, verificabile și independente de orice interpretare subiectivă, demonstrează o dezvoltare solidă.

Suferința provocată de sancțiuni, război și agresiune asupra populației iraniene este enormă și nu trebuie minimalizată. Atacurile militare și bombardamentele recente au un impact devastator asupra vieții de zi cu zi, asupra optimismului și asupra speranțelor oamenilor. Este evident că, atunci când războiul distruge vieți, case, orașe și viitorul, oamenii nu pot ignora responsabilitatea celor care au declanșat această situație.

Este inevitabil să ne întrebăm: care este beneficiul acestui conflict pentru cetățenii americani? A existat cu adevărat un pericol concret reprezentat de Iran care să justifice acțiunile întreprinse? Uciderea copiilor nevinovați, distrugerea spitalelor care tratează cancer sau amenințarea cu distrugerea unei țări aruncând-o în întuneric nu fac altceva decât să afecteze grav reputația Statelor Unite în lume?

Teheranul s-a implicat în discuții, a semnat un acord și s-a conformat integral obligațiilor asumate. Însă, decizia unilaterală a Statelor Unite de a părăsi acest acord, escaladarea tensiunilor și atacurile militare comise în timpul negocierilor au fost acțiuni dăunătoare, motivate de o viziune agresivă și eronată asupra lumii.

Lovirea infrastructurii esențiale din Iran, cum ar fi fabricile și centralele electrice, afectează în mod direct viața oamenilor. Pe lângă faptul că este o încălcare gravă a legilor războiului, aceste acțiuni au efecte care se răsfrâng mult dincolo de granițele țării. Ele alimentează instabilitatea, aduc suferință și pierderi materiale, și mențin un cerc vicios de conflict, lăsând în urmă un sentiment profund de nemulțumire care va persista mult timp. În loc să fie o dovadă de putere, aceste acțiuni denotă o lipsă de claritate în strategia adoptată și o incapacitate de a găsi o rezolvare pe termen lung.

Ar putea fi oare implicarea Statelor Unite în acest conflict motivată de interesele Israelului, care ar folosi o amenințare percepută din partea Iranului pentru a devia atenția de la tratamentul palestinienilor? Pare evident că Israelul ar fi dispus să utilizeze resursele americane, atât umane cât și financiare, într-un conflict prelungit cu Iranul?

Este politica „America pe primul loc” încă o prioritate majoră pentru administrația americană actuală?

Să ne depășim prejudecățile și informațiile false care alimentează acest conflict și să ascultăm vocile celor care au trăit în Iran. Priviți la iranienii talentați, formați în țara lor, care acum predau la universități de top sau lucrează în companii tehnologice de vârf din Occident. Corespunde această imagine cu portretul pe care vi l-au zugrăvit despre Iran?

Ne aflăm într-un moment crucial, iar escaladarea conflictelor este din ce în ce mai dăunătoare și lipsită de sens. Decizia de a opta pentru discuții și înțelegere este vitală și va influența profund destinul viitoarelor generații. Iranul, de-a lungul istoriei sale îndelungate, a rezistat numeroaselor atacuri, iar cei care au încercat să-l subjuge au fost uitați, în timp ce țara a rămas în picioare, puternică și cu demnitate, a scris Masoud Pezeshkian pe platforma X.