ALERTĂ în Argeș! Femeie MOARTĂ în casă

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Oamenii legii au demarat o anchetă după ce femeia în vârstă de 75 de ani ranită în incendiul care a cuprins o locuință în comuna Leordeni a murit la spital.

Cercetări privind persoană decedată, incendiu locuință Leordeni

Astăzi, 17 iulie, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați, cu privire la un incendiu incendiu la o locuință din comuna Leordeni, în cadrul căruia o persoană ar fi fost scoasă din interior, în stare de inconștiență.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au acordat sprijin echipajelor de pompieri din cadrul ISU Argeş, iar în urma intervenției, persoana în cauză, o femeie de 75 de ani, a fost scoasă din locuință, ulterior fiindu-i efectuate manevre de resuscitare de către un echipaj medical.

Inițial victima a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind preluată de un echipaj medical și transportată spre spital, însă ulterior a survenit decesul acesteia.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere din culpă și ucidere din culpă, în care cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura