Constantin Covaciu, medicul lui Dinamo, este bărbatul MORT în accidentul de la Câmpulung

Advertisement
Advertisement
Walfresh

După cum vă anunțam, un grav accident rutier a avut loc la Câmpulung, acolo unde a fost activat Planul Roșu de intervenție după ce un microbuz în care se aflau 16 persoane a lovit cu putere un copac.

În microbuz se aflau componenții echipei Dinamo 2, iar bărbatul mort în accident este Constantin Covaciu , medic în cadrul clubului din Ștefan cel Mare.

„Echipa secundă a clubului, aflată în cantonament la Câmpulung, a fost implicată astăzi într-un accident rutier, fiind în drum spre antrenamentul oficial al zilei.

Șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului. Din informațiile pe care le avem, șoferul microbuzului ar fi suferit un infarct în timpul condusului, fapt care a dus la pierderea controlului vehiculului.

Din nefericire, domnul Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al echipei, a decedat în urma impactului suferit.

Pasagerii au fost transportați la spital pentru verificări. Jucătorii și staff-ul echipei secunde au suferit răni, însă sunt în afara oricărui pericol.

Antrenorul echipei, Adrian Ropotan, a suferit o fractură deschisă la nivelul mâinii și se află în prezent internat, fiind în afara oricărui pericol.

Suntem în legătură directă cu autoritățile locale și instituțiile statului prezente la locul accidentului și vom reveni cu actualizări de îndată ce avem informații noi.

Clubul Dinamo dorește să transmită condoleanțe familiei îndoliate și își exprimă sincerele regrete pentru pierderea suferită, nu doar de familia Covaciu, ci de întreaga comunitate dinamovistă. Domnul Covaciu a fost un membru important al staff-ului medical al clubului Dinamo, cu mulți ani de activitate la nivelul echipei de seniori”, transmit reprezentanții clubului Dinamo.

Șoferul de 83 de ani ar fi suferit un infarct

Șocant este că la volanul microbuzului se afla un bărbat în vârstă de 83 de ani, acesta suferind un infarct, fiind internat în stare gravă la spital.

„Accident rutier în municipiul Câmpulung

Astăzi, 31 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la un accident rutier ce a avut loc pe strada Petre Zamfirescu, din municipiul Câmpulung, în care a fost implicat un microbuz.

Din primele verificări a reieșit că 18 persoane s-ar fi aflat în microbuzul de transport persoane, dintre care 7 adulți și 11 copii, din cadrul unui club sportiv.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, a reieșit că un bărbat, de 83 de ani, din Câmpulung, conducătorul autovehiculului, în timp ce cobora o pantă, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.

În urma evenimentului, mai multe persoane au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

De asemenea, din păcate, a fost constatat decesul unui bărbat, de 59 de ani, pasager al microbuzului.

Totodată, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza stării medicale, fiind preluat de un echipaj medical, în stare de inconștiență.

Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier, iar în cauză va fi întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Advertisement

Add a Comment