Klaus Iohannis anunță succesul Româniai la summitul NATO

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România și-a atins toate obiectivele în cadrul summitului NATO din Spania.

„Am terminat prima sesiune a summitului NATO. Avem deja știri importante pentru națiune. A fost o reuniune cu o profundă însemnătate pentru alianță, dar și pentru România. Am adoptat decizii de importanță majoră.

Am decis consolidarea sprijinului penrtu Ucraina, prin măsuri de asistență.

Am adoptat un nou concept strategic al NATO, valabul timp de 10 ani. România a fost primul stat aliat care a susținut un nou document pragmatic, iată că a fost aprobat.

În al treilea rând am decis să consolidăm postura aliată pe flancul estic. Este un dermers necesar pe care l-am solicitat noi, insistent, mai ales după 24 februarie.

Am convenit un cadru care să răspundă eficient tuturor amenințărilor. Am decis sporirea sprijinului pentru parteneri, inclusiv Moldova sau Georgia. Toate aceste decizii răspund unei solicitări majore făcută de noi, de România.

Toate obiectivele pe care ni le-am propus au fost atinse și rezolvate în sensul solicitat și sperat de noi. Este rezultatul unei munci în echipă”, a precizat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns