Veşti proaste pentru şoferi, amenzile pentru lipsa rovinietei se măresc din 20 august!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Sunt veşti proaste pentru şoferii români. Cei care vor circula fără rovinietă vor plăti amenzi mai mari. Noile reglementări vor intra în vigoare începând cu data de 20 august.

COD RUTIER 2022.  Începând cu data de 20 august, şoferii care vor circula pe drumurile din România fără rovinietă vor scoate mai mulţi bani din buzunare.

Potrivit legii adoptate la sfârşitul lunii iulie, cresc amenzile pentru lipsa rovinietei atât în cazul maşinilor mici, cât şi a maşinilor mari de trasnport persoane şi marfă.

„Din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.

Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, și-au motivat inițiatorii măsura, potrivit avocatnet.ro.

Mai exact, începând de sâmbătă, 20 august, amenzile pentru maşinile mici care vor circula fără rovinietă vor creşte de la 250-500 de lei la 275-550 de lei.

Advertisement
Advertisement

Add a Comment

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura