Incident GRAV la un SUPERMARKET din Piteşti!Poliţiştii fac cercetări

Luni, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt.

Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 12 august a.c., în jurul orei 13:00, un bărbat de 45 de ani, din Pitești, ar fi sustras 14 sticle de băuturi alcoolice din incinta unui supermarket, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.500 de lei.

Cel în cauză a fost depistat, iar prejudicial a fost recuperat în totalitate și restituit reprezentantului agentului comercial.

În aceeași zi, în urma administrării probatoriului, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul în cauză. Ulterior a fost dispusă față de persoana în cauză, cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura