Spectaculos! Cununie în singura biserică de gheață din România, cea de la Bâlea Lac!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Eveniment spectaculos! Doi români s-au căsătorit, pe 10 februarie, în singura biserică de gheaţă din ţară, cea aflată la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, potrivit reprezentanţilor complexului de gheaţă de aici.

Acesta a fost primul eveniment programat în acest an în Biserica de Gheaţă.

„Cei doi, care se vor cununa în Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac, nu sunt creştin ortodocşi. Au mai avut loc şi alte cununii şi slujbe de botez, în anii trecuţi, în Biserica de Gheaţă”, a declarat, pentru AGEPRES, Daniel Corbu, reprezentant al complexului de gheaţă de la Bâlea.

Cei doi miri care au preferat Biserica de Gheaţă pentru cununie vor da petrecerea de după aceasta într-una din cabanele din apropiere, nu au ales să se cazeze în Hotelul de Gheaţă aflat lângă ineditul lăcaş de cult.

Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost deschisă pentru turişti duminică şi va fi binecuvântată de câţiva preoţi, vineri, 26 ianuarie, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

„La fel ca şi în anii trecuţi, Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac va avea un caracter ecumenic, accesul fiind permis oricărui vizitator, indiferent de credinţă sau orientare religioasă. După binecuvântarea preoţilor diferitelor confesiuni, Biserica de Gheaţă va putea găzdui diferite evenimente, publice sau cu caracter privat. (În anii din urmă, la acest inedit lăcaş de cult s-au desfăşurat câteva botezuri, cununii religioase, concerte de muzică religioasă, seri de rugăciune etc.)”, se arată în comunicat.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura