Ora de vară 2023. Când dăm ceasul înainte? Vom dormi cu o oră mai puțin

Ora de vară 2023. Aceasta este ultima săptămână în care mai avem parte de ora de iarnă, pentru că weekend-ul următo vor da ceasul cu o oră înainte. Trecerea la ora de vară se va face în data de 26 martie, atunci când ora 03:00 devine ora 04:00.
România schimbă ceasurile la ora de vară în ultimul weekend din luna martie. Anul acesta acest lucru se va întâmpla în data de 26 martie, când ora 03:00, va deveni ora 04:00. Cu alte cuvinte, aceasta va fi cea mai scurtă noapte din an, în care vom dormi cu o oră mai puțin. Acest lucru se întâmplă la scurt timp după ce are loc Echinocțiul de primăvară, care are loc în data de 21 martie. Așadar, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna martie românii trec la ora de vară. Teoretic, ziua de 26 martie va avea doar 23 de ore, însă această oră va fi recuperată atunci când vom trece înapoi la ora de iarnă.
Echinoțiul de primăvară marchează aînceputul primăverii astronomice, dar și faptul că ziua este egală cu noaptea. Din acest punct ziua începe să crească până în data de 21 iunie, când va avea loc Solstițiul de vară, moment în care ne vom bucura de cea mai lungă zi din an. Revenirea la ora de ianră va avea loc într-o duminică, în data de 29 octombrie 2023, atunci când ora 04:00 va deveni ora 03:00. Atunci, ziua va avea 25 de ore și vom putea spune că aceea este cea mai lungă noapte din an.
Acest sistem, al orei de vară și de iarnă, presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor astfel încât să putem beneficia mai mult timp de lumina naturală.
Înainte de pandemie Uniunea Europeană părea decisă să renunțe la ideea de a da ceasul înainte și înapoi, iar acum și Statele Unite merg în aceeași direcție. Practic, încă din 2021 ar fi trebuit să nu mai schimbăm ora. Suntem însă în 2023 și practica este încă în vigoare. În urmă cu câțiva ani, țărilor din UE li s-a cerut să aleagă între ora de iarnă și cea de vară, astfel încât oamenii să nu mai fie afectați de această schimbare. Autoritățile române au stabilit atunci ca țara noastră să rămână la ora de iarnă pe parcursul întregului an, știut fiind faptul că, totuși, ora de iarnă este considerată standard. Pe fondul pandemiei de COVID-19, procesul de a alege între ora de iarnă și ora de vară a fost amânat pe termen nedeterminat.
Totodată, ținând cont de criza energetică cea a lovit mai toate țările din UE în ultima perioadă, există posibilitatea ca autoritățile din tot mai multe țări să încline spre menținerea pe o perioadă cât mai lungă a orei de vară, astfel încât să se obțină economii vizibile la consumul de energie electrică.