DOLIU în Argeș! A MURIT o personalitate URIAȘĂ!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Doliu în comuna argeșeană Bîrla. S-a stins din viață fostul primar al localității, Valerică Iancu. Acesta a fost primar, profesor și director de scoală, fiind un membru marcant al comunității.

„Cu profund regret și durere în suflet, anunț trecerea în neființă a domnului Valerică Iancu , fost primar al Comunei Bârla, profesor și director de școală, un om dedicat cu adevărat educației și comunității noastre.

Domnul Iancu Valerică a fost un exemplu de implicare, seriozitate și dăruire, contribuind cu pasiune la dezvoltarea învățământului local și la binele comunei, atât din postura de cadru didactic, cât și de edil.

În aceste momente grele, transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate și celor care l-au cunoscut și apreciat. Comuna Bârla pierde astăzi un om de valoare, dar memoria și faptele sale vor rămâne vii în inimile noastre.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cu respect,
Voicu Gheorghe
Primarul Comunei Bârla

Pentru cei ce vor să-i aducă un ultim omagiu, trupul neînsuflețit va fi depus duminică 13.04.2025 la locuința sa din satul Urlueni, iar luni, 14.04.2025 orele 13.00 poate fi condus pe ultimul său drum”, transmite actualul primar al comunei Bîrla, Gheorghe Voicu.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura