ȘOCANT! Două magazine cunoscute din Pitești ÎNCHISE!

Nemulțumirea locuitorilor din Trivale și Tudor Vladimirescu a ajuns, vineri, 16 ianuarie 2026, direct pe masa Poliției Locale Pitești. După mai multe reclamații legate de consumul repetat de alcool, atât în interiorul unor unități de alimentație publică, cât și pe domeniul public, autoritățile au trecut la verificări.
Controlul nu a fost unul de rutină. Polițiștii locali au descoperit că în cele două unități se vindeau băuturi alcoolice fără autorizația legală, o practică ce a dus rapid la măsuri ferme. Activitatea ambelor locații a fost suspendată temporar, iar administratorii s-au ales cu două amenzi, în valoare totală de 900 de lei.
Poliția Locală avertizează că zonele vor fi atent monitorizate, iar orice tentativă de desfășurare a activității în perioada suspendării va fi sancționată fără ezitare. Mai mult, autoritățile anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare.

