Vulturii au câștigat Memorialul „Georgel Ziguli”! FC Argeș, victorie cu Dinamo

Advertisement
Advertisement
Walfresh
Vulturii au câștigat Memorialul „Georgel Ziguli”! FC Argeș, victorie cu Dinamo

FC Argeș Basketball a câștigat ediția cu numărul 10 a Memorialului „Georgel Ziguli”, turneu disputat în acest weekend la Pitești Arena. „Vulturii” au încheiat competiția cu două victorii din tot atâtea meciuri.

După succesul spectaculos obținut vineri în fața celor de la CSM Corona Brașov, scor 87-86, echipa pregătită de Tudor Costescu a trecut și de Dinamo București. Alb-violeții s-au impus sâmbătă seara cu 78-75 și au încheiat astfel turneul pe primul loc.

Partida cu Dinamo a fost una echilibrată. FC Argeș a început mai bine și a câștigat primul sfert cu 22-17, însă bucureștenii au revenit și au intrat la pauză în avantaj, 38-34. „Vulturii” au rămas conectați la joc și au reușit să întoarcă din nou situația pe tabelă, impunându-se în cele din urmă la o diferență de trei puncte.

Memorialul „Georgel Ziguli” a reunit la Pitești Arena patru formații: FC Argeș Basketball, Dinamo București, CSM Corona Brașov și CSU Sibiu. Turneul este dedicat memoriei lui Georgel Ziguli, una dintre figurile importante din istoria baschetului piteștean, iar ediția din acest an a fost cea de-a zecea.

Pentru FC Argeș Basketball, competiția reprezintă un test important înaintea noului sezon, în condițiile în care lotul a trecut prin mai multe modificări în această vară.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura