Ziua comunei Bârla a fost celebrată cu dansuri populare şi multă voie bună

A fost sărbătoare în comuna argeşeană, Bârla. Duminică a fost celebrată ziua localităţii, iar primarul Gheorghe Voicu a reuşit să le ofere localnicilor o zi cu adevărat de neuitat. S-a cântat şi s-a dansat până la miezul nopţii în comuna argeşeană, locuitorii bucurându-se din plin de un adevărat spectacol în cel mai pur şi autentic stil românesc. Întregul eveniment s-a desfăşurat sub genericul „Hora ca la Bârla“, devenit deja un brand la nivel naţional. Toate evenimentele care au avut loc la Bârla au avut un numitor comun şi anume dragostea faţă de tradiţiile româneşti. Jocul popular a fost ridicat la rang de artă, comuna Bârla fiind renumită la nivel naţional şi chiar internaţional pentru măiestria dansatorilor ei. „Toţi lăutarii se fereau să ajungă la Bârla pentru că publicul şi dansatorii noştri erau foarte buni şi lăutarii nu puteau să ţină ei ritmul“, a precizat primarul Gheorghe Voicu. Dovadă a faptului că în localitate, dansul popular este un adevărat mod de viaţă, este şi faptul că la nivelul localităţii sunt 6 ansambluri de dansuri folclorice.

Dragostea pentru dansul popular se transmite din generaţie în generaţie

Dragostea pentru cântecul şi dansul popular se transmite la nivelul comunei din generaţie în generaţie. Profesorul Voicu Dumitrescu a contribuit şi el din plin la păstrarea acestor tradiţii şi spune că tinerii din localitate păstrează cu sfinţenie dragostea pentru jocul popular. „În comuna noastră, toată lumea iubeşte dansul popular şi este îndrăgostită de dans. În localitatea noastră, tinerii păstrează obiceiul bradului. În fiecare joi seara o să vedeţi sute de oameni într-o curte, care dansează şi care se distrează“, a punctat profesorul Voicu Dumitrescu. Primarul a transmis şi el un mesaj emoţionant legat de dragostea oamenilor pentru dansul popular. „Este o bucurie foarte mare să fii primarul unor dansatori atât de buni, care sunt cunoscuţi inclusiv pe plan internaţional“, a punctat primarul Gheorghe Voicu.

Comuna Bârla, singura localitate din Argeş în care se mai organizează un concurs naţional de dansuri populare

Cu prilejul acestui eveniment a fost organizată la Bârla o nouă ediţie a Concursului Naţional de Dans Popular „Floare de câmpie“. Ediţia din acest an a fost adjudecată de ansamblul din Hârseşti. Comuna Bârla este singura localitate din Argeş care mai organizează un astfel de concurs la nivel naţional, aceasta fiind cea mai bună dovadă a lucrurilor cu adevărat extraordinare care se petrec în localitatea argeşeană.

Alina Gorghiu, impresionată de ceea ce a găsit în comuna Bârla

La eveniment au fost prezenţi şi mai mulţi lideri politici de seamă ai Argeşului. Acolo a ajuns şi Alina Gorghiu, preşedintele PNL Argeş. Aceasta a fost impresionată de modul în care sunt păstrate tradiţiile populare la nivelul localităţii şi de dragostea oamenilor pentru tot ceea ce înseamnă autentic românesc. „De când am venit prima dată la Bârla am fost absolut impresionată de cât efort se investeşte în cultura românească şi în tradiţii. Am văzut cum s-au ridicat cei din Treviso în picioare, în urmă cu 10 zile pentru că Ansamblul Căluşarilor din Bârla a avut un număr de excepţie“, a transmis Alina Gorghiu, preşedintele PNL Argeş.

Diplomă de excelenţă din partea Consiliului Judeţean Argeş

La eveniment a fost prezent şi deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu. Aceasta i-a felicitat pe locuitorii comunei Bârla pentru faptul că ştiu să păstreze cu sfinţenie tradiţiile româneşti. „Vă felicit pe dumneavoastră, pe locuitorii comunei Bârla că aveţi copii atât de speciali“, a punctat deputatul PSD de Argeş. Primăria comunei Bârla, Consiliul Local Bârla şi întreaga comunitate din localitate au primit o diplomă de excelenţă din partea Consiliului Judeţean Argeş. Această diplomă de excelenţă, înmânată de către vicepreşedintele Adrian Bughiu, a fost acordată pentru modul în care localitatea s-a dezvoltat din punct de vedere cultural.

Hora de la Bârla a continuat până în miez de noapte

Sărbătoarea de la Bârla a continuat până în miez de noapte. Artişti consacraţi au urcat pe scenă, reuşind să încânte publicul spectator cu melodiile lor. De cealaltă parte, localnicii au încins hore ca-n bătrâni, spre bucuria artiştilor care şi eu au avut cuvinte de laudă cu privire la modul în care tradiţiile româneşti sunt respectate şi apreciate în comuna Bârla. Mariana Ionescu Căpitănescu a susţinut un recital de excepţie, publicul spectator fiind realmente în picioare la fiecare piesă interpretată de îndrăgita artistă. Seara s-a încheiat la Bârla cu un superb foc de artificii.

Lasă un răspuns